ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
27-03-2015, ora 12:04

Presa germana: Andreas Lubitz a suferit de atacuri de panica. Pilotul avionului a incercat sa sparga usa cabinei cu un topor

Articol de Madalina Irimia
Andreas Lubitz - copilotul aeronavei prabusite in Alpii francezi - e acum punctul central in ancheta privind catastrofa aviatica in care au murit 150 de oameni.

Un purtator de cuvant al anchetatorilor a declarat pentru Daily Mail dupa ridicarea unui calculator si a unui laptop apartinand copilotului ca "am gasit ceva care va fi suspus unor teste. Nu putem spune ce este insa ar putea fi un indiciu important pentru tot ce s-a petrecut. Speram sa ne ajute sa gasim o explicatie", relateaza The Guardian.

Comandantul de zbor al Airbusului A320, prabusit in Franta, ar fi incercat sa sparga usa cabinei cu un topor aflat la bordul aeronavei, relateaza Bild, citand surse din ancheta. Germanwings a confirmat ca acest tip de aeronava este prevazuta cu un topor pentru cazuri de urgenta.

Copilotul Andreas Lubitz este personajul principal din majoritatea editiilor de astazi a ziarelor germane. Bild il numeste "pilotul nebun". Cotidianul sustine ca Andreas suferea de grave probleme psihiatrice. In 2009 a fost obligat sa-si intrerupa pregatirea de pilot din cauza unor atacuri de panica. Centrul aeromedical al Lufthansei, contactat de Bild, a confirmat informatia si a specificat ca a contactat in acest caz autoritatile federale de transport aerian, relateaza Le Figaro. In raport au comunicat ca pilotul elev "suferea de episoade depresive profunde, insa in scadere". La momentul respectiv, scoala de pilotaj Lufthansa din Arizona, unde Lubitz se pregatea, l-a declarat pe acesta "inapt de zbor". Unele ziare germane relateaza despre o "grava criza personala a copilotului legata de partenara sa". Societatea germana este socata ca un baiat "politicos, simpatic si amuzant ca Andreas ar putea fi la originea unei astfel de tragedii", noteaza francezii.

The Guardian relateaza citand Bild Zeitung ca Andreas Lubitz si-a oprit antrenamentele de pilot in urma cu sase ani pentru ca suferea de "probleme psihologice".

Tabloiul britanic Daily Mail scrie in editia online, citand surse din presa germana, ca Andreas Lubitz ar fi intrat intr-o depresie dupa ce s-a despartit de iubita lui.

Gestul copilotului din zborul A320 Germanwings, care a impiedicat capitanul sa revina in carlinga si sa preia controlul mansei inainte de accident, a determinat companiile canadiene Air Transat si Air Canada sa impuna prezenta obligatorie a doi membri ai echipajului in cabina de pilotaj in cursul zborului. Alte companii care au anuntat ca vor adopta aceasta regula sunt compania britanica low-cost EasyJet, norvegienii de la Norwegian Air Shuttle si compania islandeza Icelandair. Si Federatia germana a sectorului aviatic (BDL) a anuntat ca va implementa regula.

Le Figaro noteaza ca Germanwings ar putea contesta responsabilitatea ei in acest accident aviatic. Rezultatele anchetei vor fi determinante pentru plata daunelor morale in cazul asiguratorilor lui Germanwings si intr-o mica masura a celor de la Airbus. Daca teoria sinuciderii se adevereste la final de ancheta, exista posibilitatea ca Germanwings sa nu fie declarata rasponsabila in acest accident si prin urmarea sa limiteze plata daunelor catre rudele victimelor. Desigur ca exista situatia in care Germanwings ingrijorata de imaginea ei si asa lovita de o proasta comunicare in acest caz de criza, ar decide sa plateasca in totalitate daunele catre apropiatii celor morti.

Sursa: stirileprotv.ro
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii