,

Totusi, nici unele nu sunt mai expuse riscului de frauda ca organizatiile din domeniul bancar. Aici, atat frecventa cazurilor, cat si sumele aflate la mijloc sunt, adesea, mult mai mari decat in restul domeniilor. "Exista in continuare o multime de metode, surprinzator de simple, de fraudare“, remarca Marian Bucur, ofiter in cadrul aceleiasi directii, specializat pe infractiunile din institutiile financiare. Intrebat care este cel mai mare prejudiciu pe care l-a cercetat pana acum, spune ca e vorba de un dosar la care se lucreaza chiar acum, cu o frauda calculata la 12 milioane de euro, „la care intuim ca se vor adauga alte cinci-?ase milioane pana la finalul anchetei“.

Metoda, in acest caz, a fost acordarea de credite unor firme in baza diverselor falsuri in acte - de la denaturarea indicilor financiari la declararea unor bunuri inexistente. E vorba de o munca in echipa, functionarii bancari colaborand cu debitorii, situatie intalnita si in alte cazuri: „ofiterii isi opresc un «comision» de 10% din suma imprumutata. Ulterior, asa cum s-a convenit de la inceput, debitorul achita ratele timp de trei-patru luni, apoi dispare".

Alt modus operandi, de altfel cel mai frecvent intalnit in sistemul bancar: „angajatii identifica conturile inactive, in care proprietarul nu a mai efectuat operatiuni de cateva luni, si, in ideea ca este putin probabil ca acesta sa-si utilizeze contul in viitorul apropiat, isi transfera sume mici din mai multe asemenea conturi in propriul cont, stabilesc o dobanda aferenta depozitului astfel creat, apoi returneaza banii si incaseaza dobanzile“, explica Paula Lavric, directoarea departamentului de investigare a fraudelor din Deloitte si fost procuror in cadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Sau exista angajati care, pur si simplu, golesc conturile deponentilor (intra aici cazul fraudei de 1,5 milioane de euro, descoperita la o banca din Brasov, in care directoarea de operatiuni si-a insusit timp de doi ani sumele depuse de clien?i) sau care colaboreaza cu terti, in ideea ca acestia vor fi gasiti vinovati. „Unul dintre cazurile importante la care am lucrat este cel al unei banci unde 13 functionari, printre care si unul cu functie de conducere, au facut operatiuni bancare neautorizate in conturile unei persoane fizice timp de doi ani. Era vorba de un cetatean strain, un investitor in imobiliare care administra 49 de firme.

Toate astea au fost posibile pentru ca societatile aveau acelasi expert contabil, cu drept de semnatura. Prejudiciul final a fost de jumatate de milion de euro, care trebuie achitat de banca“, povesteste Marian Bucur. De amintit ca, pe drumul spre audieri, contabila s-a scuzat ca „am luat banii pentru ca eu nu am avut norocul sa ma nasc intr-o familie de bogati“. Potrivit ofiterului, cea mai dificila parte a instrumentarii acestui dosar a fost colaborarea greoaie cu banca, aceasta „incercand sa-si acopere atat angajatii, cat si lacunele din sistem“.

„Companiile financiare au nevoie de imagine, prefera sa isi rezolve problemele in interior, pentru ca lucreaza cu capital atras, cu banii oamenilor, iar mediatizarea unei asemenea fraude ar reprezenta pentru ele o lovitura de imagine extraordinara, cine si-ar mai depune economiile la ei?“, explica Claudiu Scarlatache reticenta firmelor de a apela la Politie in aceste situatii. La dorinta de a nu-si intina prestigiul se mai adauga un aspect. Dupa cum spune reprezentanta Deloitte, „managementul isi face un calcul, cat de mare e paguba fata de cat de indelungata si costisitoare va fi trimiterea cazului in instanta.

Adesea, se decide ca a doua varianta nu renteaza, asa ca vinovatii scapa doar cu concedierea, fara obligativitatea de a returna prejudiciul. Ba chiar am avut un caz in care patronul i-a si dat bani angajatului in culpa ca sa nu spuna in afara firmei ce s-a intamplat“.

Chiar daca executivii companiei fac apel la institutiile statului, vinovatii nu au prea mult de suferit. Asa cum precizeaza Paula Lavric, „desi pentru inselaciune, delapidare sau furt sanctiunile presupun pedeapsa cu inchisoarea, la noi nimeni nu ajunge acolo, in majoritatea covarsitoare a cazurilor infractorii scapand cu suspendare. In plus, nici magistratii nu iau foarte in serios acest tip de dosare, adesea solutionandu-le prin sanctionarea vinovatului cu un avertisment“.

Asadar, cazul clasic de frauda de serviciu: un angajat v-a furat luni la rand din cont, fara sa aveti idee, pentru ca era acoperit de colegii din departamentele responsabile de avizare si control. Daca vreti sa evitati complicatiile, cheltuielile de judecata si lezarea brandului firmei, nu va ramane decat sa-l(i) dati afara si sa ramaneti cu banii dati. Daca nu vreti sa-l lasati sa scape asa usor, faceti apel la politie, ajungeti dupa luni, daca nu chiar ani, in instanta, unde judecatorul ii da un avertisment.

Ce solutii exista, asadar, pentru patronii care vor sa-si protejeze businessul de pornirile de inavutire ale angajatilor? Pe scurt, dupa cum spune Paula Lavric, "companiile trebuie sa se concentreze asupra prevenirii infractiunilor, nu asupra investigarii, cand probabil e deja prea tarziu“.  Iar prevenire inseamna implementarea de sisteme antifrauda, parolarea pe niveluri ierarhice a sistemelor informatice, introducerea conceptului de informatii clasificate si secrete de serviciu, securizarea accesului in anumite incaperi.

Si totusi, cand vine vorba de prevenire, nimic nu e mai eficient decat paratul (denumit in mediul corporativ „whistleblowing procedure“). Fructificarea aces­tei metode este extrem de simpla: e de ajuns ca managementul sa puna la indemana angajatilor un numar de telefon si o adresa de e-mail, unde acestia sa poata raporta orice activitati suspecte ale colegilor lor, sub protectia anonimatului. Dupa cum spune Paula Lavric, insa, „exista si reversul: suntem un popor de reclamagii, iar plangerile inaintate de angajati la adresa colegilor se pot adesea dovedi neintemeiate. Totusi, aceasta ramane cea mai eficienta cale de depistare a fraudelor".

Sursa: capital.ro

Totusi, nici unele nu sunt mai expuse riscului de frauda ca organizatiile din domeniul bancar. Aici, atat frecventa cazurilor, cat si sumele aflate la mijloc sunt, adesea, mult mai mari decat in restul domeniilor. "Exista in continuare o multime de metode, surprinzator de simple, de fraudare“, remarca Marian Bucur, ofiter in cadrul aceleiasi directii, specializat pe infractiunile din institutiile financiare. Intrebat care este cel mai mare prejudiciu pe care l-a cercetat pana acum, spune ca e vorba de un dosar la care se lucreaza chiar acum, cu o frauda calculata la 12 milioane de euro, „la care intuim ca se vor adauga alte cinci-?ase milioane pana la finalul anchetei“.

Metoda, in acest caz, a fost acordarea de credite unor firme in baza diverselor falsuri in acte - de la denaturarea indicilor financiari la declararea unor bunuri inexistente. E vorba de o munca in echipa, functionarii bancari colaborand cu debitorii, situatie intalnita si in alte cazuri: „ofiterii isi opresc un «comision» de 10% din suma imprumutata. Ulterior, asa cum s-a convenit de la inceput, debitorul achita ratele timp de trei-patru luni, apoi dispare".

Alt modus operandi, de altfel cel mai frecvent intalnit in sistemul bancar: „angajatii identifica conturile inactive, in care proprietarul nu a mai efectuat operatiuni de cateva luni, si, in ideea ca este putin probabil ca acesta sa-si utilizeze contul in viitorul apropiat, isi transfera sume mici din mai multe asemenea conturi in propriul cont, stabilesc o dobanda aferenta depozitului astfel creat, apoi returneaza banii si incaseaza dobanzile“, explica Paula Lavric, directoarea departamentului de investigare a fraudelor din Deloitte si fost procuror in cadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Sau exista angajati care, pur si simplu, golesc conturile deponentilor (intra aici cazul fraudei de 1,5 milioane de euro, descoperita la o banca din Brasov, in care directoarea de operatiuni si-a insusit timp de doi ani sumele depuse de clien?i) sau care colaboreaza cu terti, in ideea ca acestia vor fi gasiti vinovati. „Unul dintre cazurile importante la care am lucrat este cel al unei banci unde 13 functionari, printre care si unul cu functie de conducere, au facut operatiuni bancare neautorizate in conturile unei persoane fizice timp de doi ani. Era vorba de un cetatean strain, un investitor in imobiliare care administra 49 de firme.

Toate astea au fost posibile pentru ca societatile aveau acelasi expert contabil, cu drept de semnatura. Prejudiciul final a fost de jumatate de milion de euro, care trebuie achitat de banca“, povesteste Marian Bucur. De amintit ca, pe drumul spre audieri, contabila s-a scuzat ca „am luat banii pentru ca eu nu am avut norocul sa ma nasc intr-o familie de bogati“. Potrivit ofiterului, cea mai dificila parte a instrumentarii acestui dosar a fost colaborarea greoaie cu banca, aceasta „incercand sa-si acopere atat angajatii, cat si lacunele din sistem“.

„Companiile financiare au nevoie de imagine, prefera sa isi rezolve problemele in interior, pentru ca lucreaza cu capital atras, cu banii oamenilor, iar mediatizarea unei asemenea fraude ar reprezenta pentru ele o lovitura de imagine extraordinara, cine si-ar mai depune economiile la ei?“, explica Claudiu Scarlatache reticenta firmelor de a apela la Politie in aceste situatii. La dorinta de a nu-si intina prestigiul se mai adauga un aspect. Dupa cum spune reprezentanta Deloitte, „managementul isi face un calcul, cat de mare e paguba fata de cat de indelungata si costisitoare va fi trimiterea cazului in instanta.

Adesea, se decide ca a doua varianta nu renteaza, asa ca vinovatii scapa doar cu concedierea, fara obligativitatea de a returna prejudiciul. Ba chiar am avut un caz in care patronul i-a si dat bani angajatului in culpa ca sa nu spuna in afara firmei ce s-a intamplat“.

Chiar daca executivii companiei fac apel la institutiile statului, vinovatii nu au prea mult de suferit. Asa cum precizeaza Paula Lavric, „desi pentru inselaciune, delapidare sau furt sanctiunile presupun pedeapsa cu inchisoarea, la noi nimeni nu ajunge acolo, in majoritatea covarsitoare a cazurilor infractorii scapand cu suspendare. In plus, nici magistratii nu iau foarte in serios acest tip de dosare, adesea solutionandu-le prin sanctionarea vinovatului cu un avertisment“.

Asadar, cazul clasic de frauda de serviciu: un angajat v-a furat luni la rand din cont, fara sa aveti idee, pentru ca era acoperit de colegii din departamentele responsabile de avizare si control. Daca vreti sa evitati complicatiile, cheltuielile de judecata si lezarea brandului firmei, nu va ramane decat sa-l(i) dati afara si sa ramaneti cu banii dati. Daca nu vreti sa-l lasati sa scape asa usor, faceti apel la politie, ajungeti dupa luni, daca nu chiar ani, in instanta, unde judecatorul ii da un avertisment.

Ce solutii exista, asadar, pentru patronii care vor sa-si protejeze businessul de pornirile de inavutire ale angajatilor? Pe scurt, dupa cum spune Paula Lavric, "companiile trebuie sa se concentreze asupra prevenirii infractiunilor, nu asupra investigarii, cand probabil e deja prea tarziu“.  Iar prevenire inseamna implementarea de sisteme antifrauda, parolarea pe niveluri ierarhice a sistemelor informatice, introducerea conceptului de informatii clasificate si secrete de serviciu, securizarea accesului in anumite incaperi.

Si totusi, cand vine vorba de prevenire, nimic nu e mai eficient decat paratul (denumit in mediul corporativ „whistleblowing procedure“). Fructificarea aces­tei metode este extrem de simpla: e de ajuns ca managementul sa puna la indemana angajatilor un numar de telefon si o adresa de e-mail, unde acestia sa poata raporta orice activitati suspecte ale colegilor lor, sub protectia anonimatului. Dupa cum spune Paula Lavric, insa, „exista si reversul: suntem un popor de reclamagii, iar plangerile inaintate de angajati la adresa colegilor se pot adesea dovedi neintemeiate. Totusi, aceasta ramane cea mai eficienta cale de depistare a fraudelor".

Sursa: capital.ro

Totusi, nici unele nu sunt mai expuse riscului de frauda ca organizatiile din domeniul bancar. Aici, atat frecventa cazurilor, cat si sumele aflate la mijloc sunt, adesea, mult mai mari decat in restul domeniilor. "Exista in continuare o multime de metode, surprinzator de simple, de fraudare“, remarca Marian Bucur, ofiter in cadrul aceleiasi directii, specializat pe infractiunile din institutiile financiare. Intrebat care este cel mai mare prejudiciu pe care l-a cercetat pana acum, spune ca e vorba de un dosar la care se lucreaza chiar acum, cu o frauda calculata la 12 milioane de euro, „la care intuim ca se vor adauga alte cinci-?ase milioane pana la finalul anchetei“.

Metoda, in acest caz, a fost acordarea de credite unor firme in baza diverselor falsuri in acte - de la denaturarea indicilor financiari la declararea unor bunuri inexistente. E vorba de o munca in echipa, functionarii bancari colaborand cu debitorii, situatie intalnita si in alte cazuri: „ofiterii isi opresc un «comision» de 10% din suma imprumutata. Ulterior, asa cum s-a convenit de la inceput, debitorul achita ratele timp de trei-patru luni, apoi dispare".

Alt modus operandi, de altfel cel mai frecvent intalnit in sistemul bancar: „angajatii identifica conturile inactive, in care proprietarul nu a mai efectuat operatiuni de cateva luni, si, in ideea ca este putin probabil ca acesta sa-si utilizeze contul in viitorul apropiat, isi transfera sume mici din mai multe asemenea conturi in propriul cont, stabilesc o dobanda aferenta depozitului astfel creat, apoi returneaza banii si incaseaza dobanzile“, explica Paula Lavric, directoarea departamentului de investigare a fraudelor din Deloitte si fost procuror in cadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Sau exista angajati care, pur si simplu, golesc conturile deponentilor (intra aici cazul fraudei de 1,5 milioane de euro, descoperita la o banca din Brasov, in care directoarea de operatiuni si-a insusit timp de doi ani sumele depuse de clien?i) sau care colaboreaza cu terti, in ideea ca acestia vor fi gasiti vinovati. „Unul dintre cazurile importante la care am lucrat este cel al unei banci unde 13 functionari, printre care si unul cu functie de conducere, au facut operatiuni bancare neautorizate in conturile unei persoane fizice timp de doi ani. Era vorba de un cetatean strain, un investitor in imobiliare care administra 49 de firme.

Toate astea au fost posibile pentru ca societatile aveau acelasi expert contabil, cu drept de semnatura. Prejudiciul final a fost de jumatate de milion de euro, care trebuie achitat de banca“, povesteste Marian Bucur. De amintit ca, pe drumul spre audieri, contabila s-a scuzat ca „am luat banii pentru ca eu nu am avut norocul sa ma nasc intr-o familie de bogati“. Potrivit ofiterului, cea mai dificila parte a instrumentarii acestui dosar a fost colaborarea greoaie cu banca, aceasta „incercand sa-si acopere atat angajatii, cat si lacunele din sistem“.

„Companiile financiare au nevoie de imagine, prefera sa isi rezolve problemele in interior, pentru ca lucreaza cu capital atras, cu banii oamenilor, iar mediatizarea unei asemenea fraude ar reprezenta pentru ele o lovitura de imagine extraordinara, cine si-ar mai depune economiile la ei?“, explica Claudiu Scarlatache reticenta firmelor de a apela la Politie in aceste situatii. La dorinta de a nu-si intina prestigiul se mai adauga un aspect. Dupa cum spune reprezentanta Deloitte, „managementul isi face un calcul, cat de mare e paguba fata de cat de indelungata si costisitoare va fi trimiterea cazului in instanta.

Adesea, se decide ca a doua varianta nu renteaza, asa ca vinovatii scapa doar cu concedierea, fara obligativitatea de a returna prejudiciul. Ba chiar am avut un caz in care patronul i-a si dat bani angajatului in culpa ca sa nu spuna in afara firmei ce s-a intamplat“.

Chiar daca executivii companiei fac apel la institutiile statului, vinovatii nu au prea mult de suferit. Asa cum precizeaza Paula Lavric, „desi pentru inselaciune, delapidare sau furt sanctiunile presupun pedeapsa cu inchisoarea, la noi nimeni nu ajunge acolo, in majoritatea covarsitoare a cazurilor infractorii scapand cu suspendare. In plus, nici magistratii nu iau foarte in serios acest tip de dosare, adesea solutionandu-le prin sanctionarea vinovatului cu un avertisment“.

Asadar, cazul clasic de frauda de serviciu: un angajat v-a furat luni la rand din cont, fara sa aveti idee, pentru ca era acoperit de colegii din departamentele responsabile de avizare si control. Daca vreti sa evitati complicatiile, cheltuielile de judecata si lezarea brandului firmei, nu va ramane decat sa-l(i) dati afara si sa ramaneti cu banii dati. Daca nu vreti sa-l lasati sa scape asa usor, faceti apel la politie, ajungeti dupa luni, daca nu chiar ani, in instanta, unde judecatorul ii da un avertisment.

Ce solutii exista, asadar, pentru patronii care vor sa-si protejeze businessul de pornirile de inavutire ale angajatilor? Pe scurt, dupa cum spune Paula Lavric, "companiile trebuie sa se concentreze asupra prevenirii infractiunilor, nu asupra investigarii, cand probabil e deja prea tarziu“.  Iar prevenire inseamna implementarea de sisteme antifrauda, parolarea pe niveluri ierarhice a sistemelor informatice, introducerea conceptului de informatii clasificate si secrete de serviciu, securizarea accesului in anumite incaperi.

Si totusi, cand vine vorba de prevenire, nimic nu e mai eficient decat paratul (denumit in mediul corporativ „whistleblowing procedure“). Fructificarea aces­tei metode este extrem de simpla: e de ajuns ca managementul sa puna la indemana angajatilor un numar de telefon si o adresa de e-mail, unde acestia sa poata raporta orice activitati suspecte ale colegilor lor, sub protectia anonimatului. Dupa cum spune Paula Lavric, insa, „exista si reversul: suntem un popor de reclamagii, iar plangerile inaintate de angajati la adresa colegilor se pot adesea dovedi neintemeiate. Totusi, aceasta ramane cea mai eficienta cale de depistare a fraudelor".

Sursa: capital.ro