A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1713917322.0954.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Dupa zeci de ani de studii, sistemele de avertizare in cazul producerii seismelor sunt inca o raritate
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI NATIONALE & EXTERNE

SOCIAL
27-04-2015, ora 15:03

Dupa zeci de ani de studii, sistemele de avertizare in cazul producerii seismelor sunt inca o raritate

Articol de Cristian Amariei
Chiar dupa mai multe decade de studii si cercetari in domeniu, abilitatea noastra de a prezice cutremurele este ca si inexistenta, conform seismologului Peggy Hellweg de la Laboratorul Seismologic Berkeley din cadrul Universitatii California, conform Reuters.

Primele mentionari ale unor cutremure in regiunea Nepalului dateaza din secolul XIII, iar periodicitatea seismelor puternice in aceasta zona este de o data la aproximativ 75 de ani. in intreaga istorie seismica a Nepalului si a celorlalte zone active ale planetei un lucru ramane constant: nimeni nu stie cu exactitate cand se va produce urmatorul cutremur.

Regiunea din jurul orasului Kathmandu a trecut prin niste seisme puternice, soldate cu victime si pagube materiale importante in anii 1934 si 1988. La inceputul acestei luni experti internationali s-au reunit in capitala Nepalului si nu au putut prevedea decat ca viitorul mare cutremur se va produce in urmatoarele doua decade. S-a produs in urmatoarele zile!

In cel putin un caz autoritatile au reactionat dur fata de incapacitatea seismologilor de a prezice cutremurele. in 2012 o instanta italiana i-a gasit vinovati de omucidere pe sase oameni de stiinta care nu au reusit sa avertizeze populatia la timp de producerea cutremurului din 2009 din regiunea italiana L'Aquila, cutremur ce a fost precedat de numeroase miscari seismice minore, produse de-a lungul mai multor luni. in urma acestui cutremur si-au pierdut viata peste 300 de persoane. in cele din urma cei sase oameni de stiinta au fost achitati in 2014.

Insa daca predictia seismelor cu zile sau saptamani inainte ramane un obiectiv indepartat, progresul stiintific si tehnologic face posibila detectia unor seisme cu cateva secunde sau chiar minute inainte ca undele seismice sa se faca simtite. Aceste minute sau secunde ar putea salva vieti, insa opinia specialistilor este impartita cu privire la folosirea acestor sisteme de alerta, iar costurile implementarii lor sunt foarte ridicate.

Sistemele de avertizare antiseismica au fost instalate in doar cateva zone cu risc ridicat, conform lui Hellweg. Printre tarile care dispun de astfel de sisteme se numara Mexic, Japonia si SUA. Spre exemplu California dispune de sistemul ShakeAlert, unul dintre cele mai avansate sisteme de avertizare rapida.

Aceste sisteme constau in statii dotate cu seismografe care pot detecta undele P, unde non-destructive produse de un cutremur, care se propaga mai rapid decat undele S, cele cu potential destructiv.

Odata ce undele P ajung la o statie seismica, informatia cu privire la producerea unui cutremur este transmisa telefonic, pe internet si prin satelit catre laboratoare si este preluata de calculatoare care folosesc algoritmi avansati pentru a calcula originea si magnitudinea cutremurului care a generat aceste unde.

Astfel, sistemul ShakeAlert a alertat autoritatile din zona Golfului San Francisco cu 5 pana la 10 secunde inainte de producerea seismului din Napa, din 2014.

"Daca Nepalul ar fi dispus de o retea seismica similara celei din Nordul Californiei oamenii din Kathmandu ar fi fost probabil avertizati cu 15 — 20 de secunde inainte de producerea seismului". Poate parea putin, dar aceste secunde pot salva vieti — oamenii se pot proteja asezandu-se sub mese sau chiar ar putea avea timp sa evacueze cladirile cu risc seismic ridicat.

Aceste sisteme nu sunt insa deloc ieftine. Costurile unui astfel de sistem pentru intreaga coasta de vest a SUA s-ar ridica la suma de 38,3 miloane de dolari, conform unei estimari a U.S. Geological Survey (USGS). Odata instalat un astfel de sistem, costurile anuale de operare si intretinere se ridica la 16,1 milioane de dolari.

Incepand cu anul 2012, sistemul feroviar Bay Area Rapid Transit (BART) din regiunea San Francisco dispune de un sistem de avertizare ShakeAlert. in cazul producerii unui seism, un semnal emis de acest sistem franeaza automat trenurile BART inainte de resimtirea undelor S ale unui cutremur cu magnitudinea de cel putin 4 grade cu epicentrul in regiune sau de 5 grade cu epicentrul in alta zona. Astfel sunt preintampinate potentiale catastrofe feroviare.

Desi foarte scump, acest sistem nu este nici el perfect. Daca epicentrul seismului este chiar in zona Golfului San Francisco, sistemul de avertizare devine inutil pentru ca seismografele vor detecta undele P in aproape acelasi timp cu undele S.

Sistemul de avertizare folosit de Japonia este conceput sa transmita alerte daca un seism este suficient de puternic pentru a distruge peretii cladirilor. Acest sistem a produs astfel de alerte incepand cu anul 2007. Trenurile de mare viteza, reactoarele nucleare si fabricile nipone sunt conectate la acest sistem. Toate acestea au fost oprite automat in 2011, cand s-a produs cutremurul din regiunea Tohoku, urmat de un tsunami care a produs catastrofa nucleara de la Fukushima. Alertele primite pe telefonul mobil cu cateva secunde inainte de seism au salvat mii de vieti.

Sursa: agerpres.ro
     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii