A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1714029180.8845.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Presedintii de raioane din R. Moldova sustin candidatura Iasului la titlul de Capitala Europeana a Culturii
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI LOCALE

SOCIAL
17-11-2015, ora 09:53

Presedintii de raioane din R. Moldova sustin candidatura Iasului la titlul de Capitala Europeana a Culturii

Articol de Madalina Irimia
Adunarea Generala a Asociatiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a votat in unanimitate o hotarare cu urmatorul continut:

„Noi, Presedintii de Raioane din Republica Moldova, membre ale Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, sustinem Municipiul Iasi, inaintea oricarui alt oras din Romania, in demersul sau de a obtine titlul de Capitala Europeana a Culturii in anul 2021”.

Forumul Presedintilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru si Adunarea Generala a Asociatiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reuneste 25 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Balti, Unitatea Teritorial Autonoma Gagauzia si 2 judete din Romania (Iasi si Prahova).

Misiunea asociatiei este extinderea si imbunatatirea relatiilor intre comunitatile locale si autoritati, in domeniul economic, cultural, stiintific si civic, cu scopul de a asigura dezvoltarea sustenabila si echilibrata teritorial a Euroregiunii; respectarea, protejarea si garantarea drepturilor si intereselor unitatilor administrativ-teritoriale membre ale Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

„Suntem bucurosi si onorati de aceasta initiativa. Dupa cum se stie, proiectul Iasi 2021 are ca axa principala dezvoltarea unor proiecte culturale in parteneriat cu institutii si asociatii culturale din Cernauti si Chisinau. In acest sens, gestul de deschidere facut de administratiile locale din Romania si din Republica Moldova vine sa consolideze convingerea ca, impreuna, putem crea proiecte si programe culturale cu impact regional si transfrontalier, cu numeroase beneficii pentru locuitorii din intreaga regiune”, a precizat Iulian Boia, director executiv al Fundatiei Iasi – Capitala Culturala Europeana.

Aflat la 21 de km de granita cu Republica Moldova, orasul Iasi este cea mai estica metropola a Uniunii Europene fiind cel mai important centru cultural, educational si economic din regiune atat pentru orasele din nord-estul Romaniei, cat si pentru regiunea transfrontaliera ce cuprinde Republica Moldova si partea de sud a Ucrainei. Centru universitar important, cu peste 50.000 de studenti, centru cultural si intelectual influent de peste doua sute de ani, Iasul este un foarte important pol artistic si educativ si are o experienta indelungata in difuzarea ideilor si valorilor europene, fie ele culturale, fie democratice si politice. Iasul doreste astfel sa isi asume, pentru 2021, un proiect care va conecta energiile creative ale Europei occidentale cu cele ale Europei rasaritene, metropola devenind astfel un spatiu de intalnire, de cooperare si dialog pentru cetatenii europeni din tari membre ale UE si din tari cu care se invecineaza si care aspira la acest statut.

Iasul isi propune ca, impreuna cu parteneri din Chisinau si Cernauti, sa construiasca impreuna, in 2021, un loc al dialogului intre culturi, al cooperarii si al comuniunii de valori democratice, artistice si spirituale europene care sa traverseze frontierele administrative.

Actiunile pentru accederea la titlul de Capitala Europeana a Culturii incep cu 6 ani inainte de anul pentru care este acordat titlul, fiind, in primul rand, un proces de schimbare pentru oras, pentru imaginea si infrastructura sa, pentru sectorul sau cultural si pentru comunitate, iar aceste schimbari au de obicei efecte pozitive durabile, mult timp dupa ce anul capitalei culturale s-a incheiat.

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii