ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI LOCALE

SOCIAL
01-04-2014, ora 16:10

Peste 1.300 de elevi din Iasi beneficiaza de ore de educatie cu privire la igiena orala

Articol de Alexandra Stefanescu

In cadrul campaniei Zambeste Romania, medici stomatologi vor vizita in luna martie peste 1.300 de elevi din scolile din Iasi – Ionel Teodoreanu, Ion Ghica si Titu Maiorescu, pentru a le povesti acestora despre regulile de igiena orala corecta si pentru a le oferi seturi de ingrijire formate din pasta de dinti si periuta. Expertii le vor vorbi copiilor de la clasele I-IV despre necesitatea periajului dentar, frecventa si tehnica acestuia, despre diferitele tipuri de periute, despre nevoia unei alimentatii care sa contina legume si fructe si mai putin zahar, precum si despre beneficiile vizitelor regulate la medicul dentist.

Prin programul Zambeste Romania la care am participat cu echipa de medici din cadrul Clinicii Dentare SophiMed, am incercat sa dezvoltam copiilor interesul privind sanatatea cavitatii orale, prezentandu-le tehnica corecta de periaj adecvata varstei lor, dar si prin recomandarea efectuarii controalelor periodice. De asemena am incercat sa informam parintii micutilor pacienti de problemele descoperite la nivelul cavitatii orale a acestora, prin efectuarea unui examen clinic, in care s-a evaluat statusul dentar al fiecarui copil. Ulterior, evaluarea a fost trimisa parintilor prin intermediul unei fise completate de noi. In urma vizitelor noastre la scoli, speram sa-i fi constientizat pe copii, dar mai ales pe parinti, de importanta prezentei in viata micutilor a celor trei prieteni: pasta, periuta si medicul dentist, toti ajutandu-ne in lupta impotriva problemelor dentare”, a declarat medicul stomatolog Dr. Alexandra Dumitrescu din Iasi.

Acesta este cel de-al doilea an in care Zambeste Romania poposeste in scolile din Iasi, dupa ce, in 2013, alte cateva mii de elevi au beneficiat de orele de igiena orala. Programul de informare in scoli se desfasoara pentru al doilea an in sapte orase din tara; astfel, si in 2014 vor fi vizitati aproximativ 20.000 de elevi din Bucuresti, Cluj-Napoca, Bacau, Constanta, Oradea, Brasov si Craiova care vor primi informatii si seturi de ingrjire orala direct de la experti.

De ce este nevoie de educatie pentru igiena orala in scoli?

Cel mai recent studiu cu privire la nivelul de sanatatea orala a copiilor , desfasurat pe parcursul anului 2013 in scolile din pricipalele sapte orase din tara, arata ca exista in continuare o nevoie pronuntata de educatie atat in randul copiilor, cat si al parintilor.

Potrivit studiului, 75% dintre copiii intre 5 si 13 ani au carii pe dintii temporari. Prevalenta acestora la grupul studiat in Iasi este de 71,4%. Totodata, in medie, 3/4 din dintii afectati ai acestor copii prezinta carii netratate , in timp ce 4% din numarul de dinti afectati au fost extrasi din cauza cariilor. In acest context, specialistii atrag atentia parintilor ca neglijarea si netratarea dintilor temporari poate sa aiba consecinte asupra dentitiei definitive.

Conform rezultatelor, 4 din 10 copii de pana in 13 ani au deja carii pe dintii definitivi, fapt ingrijorator dat fiind ca unii dinti definitivi incep sa apara foarte devreme, la varsta de 6 ani. In plus, 88% din dintii permanenti afectati ai copiilor sunt afectati de carii care sunt neglijate si nu sunt tratate , ceea ce afecteaza inca de timpuriu starea generala a danturii.

Incidenta ridicata a cariilor atat in cazul dintilor temporari, cat si al celor definitivi, arata lipsa unui comportament de preventie si nevoia de educare cu privire la regulile esentiale pentru o igiena orala corecta. De asemenea, nivelul ridicat de carii netratate din ambele tipuri de dinti indica necunoasterea consecintelor pe care le poate avea absenta tratamentului asupra starii generale de sanatate.

Totodata, studiul arata ca 38% dintre copii au placa dentara microbiana semnificativa, fapt ce semnalizeaza o stare precara de igiena orala. Placa dentara favorizeaza aparitia cariilor si problemelor gingivale si este un indicator pentru faptul ca cei mici nu au o igiena orala corespunzatoare.

Calendarul Zambeste Romania in 2014

Anul acesta, campania debuteaza cu o competitie adresata copiilor din toata tara, sustinuta de Aquafresh. Competitia „Campionatul National de Periaj” va premia creativitatea si umorul in modul in care copiii de pana la 14 ani sau colegii dintr-o clasa arata cum isi ingrijesc dintii zi de zi. Premiile sunt pe masura: o excursie la Disneyland Paris impreuna cu familia (pentru categoria „Familii”), respectiv 10 premii in valoare de 500 euro (pentru categoria „Scoala”) pentru dotarea claselor.

Inscrierile se fac in perioada 20 martie 2014 – 20 aprilie 2014 inclusiv, prin intermediul aplicatiei de pe www.zambesteromania.ro sau pagina de Facebook Zambeste Romania.

Prin Campionatul National de Periaj, Zambeste Romania urmareste sa disemineze exemple corecte si sa popularizeze obiceiurile de igiena orala in randul copiilor, prin ideea ca periajul poate fi distractiv. La finalul proiectului, micii campioni vor avea ocazia sa faca parte si dintr-un film-tutorial despre obiceiurile corecte de igiena orala, prin care Zambeste Romania sa arate lumii intregi ca romanii stiu si pot avea grija corect de dintii lor.

Campania „Zambeste Romania”, lansata cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii Orale (20 martie) de GSK Consumer Healthcare, este deja la a treia editie, fiind deja asteptata de romani datorita programelor implementate. In 2014, calendarul activitatilor din cadrul campaniei se desfasoara pe durata intregului an:

- Programul de educare adus in clasele a 20.000 de elevi din tara.

- Programul de consultatii stomatologice si detartraje gratuite in toata tara (cabinetele pot fi gasite pe www.zambesteromania.ro).

- Programul „Rabla pentru periuta ta” este planificat pentru aceasta toamna, cand romanii primesc in schimbul unei periute de dinti uzate produse Aquafresh® de ingrijire orala.

Foto: csrmedia.ro

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii