Sambata, 18 mai, in intervalul orar 19.00 - 24.00, iesenii sunt asteptati la Palatul Roznovanu, la Noaptea Muzeelor.

“In anul 2013 vom reinvia atmosfera Iasului de altadata prin organizarea unui BAL la PALATUL ROZNOVANU. Prin muzica, dans si costume de epoca vom recrea atmosfera seducatoare a marilor baluri ce au avut loc in capitala Moldovei la inceputul secolului XIX”, anunta organizatorii.

Programul serii va cuprinde:

Sala Mare:

Cvartetul Clasic Festiv - concert simfonic, valsuri vieneze

Dans, Trupa The SKY

Sala Coloanelor:

Expozitie de rochii de bal, in parteneriat cu Opera Romana

Blv. Stefan cel Mare:

Plimbari cu trasura, statui vivante

Acces tuturor este gratuit.

Palatul Roznovanu, resedinta familiei Rosetti- Roznovanu, a fost construit la dorinta boierului Iordache Neculai Roznovanu. Inaugurat cu mare fast la 23 aprilie 1832, de ziua Sfantului Gheorghe, era cea mai frumoasa cladire din oras. Impresionanta prin somptuozitate si prin fastul interioarelor a fost amenajata de cunoscutul arhitect Gustav Freywald, cel care a proiectat si Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Acum 130 de ani, cladirea Palatului Roznovanu arata diferit fata de cum arata astazi. Infatisarea de astazi este datorata modificarilor importante facute de Vasile Pogor, dupa 1891, dar mai ales celor facute pentru a deveni resedinta regala pentru Ferdinand I (1894). Pe vremea familiei Roznovanu, in locul gradinii avea – in fata – o piata larga asfaltata pentru sederea trasurilor ce se randuiau, ca intr-o parcare, la vremea cand isi aduceau stapanii pentru vizite.

Potrivit lui Dimitrie Moruzzi, nepotul fostului proprietar, drept gard, spre strada, se intindea un sir de stalpi, intre care atarna un lant gros cat mana unui om.

„Fatada simpla, varuita si cu gratii la ferestrele catului de jos” cuprindea la mijloc intrarea principala. Prin gangul din dreapta se ajungea la gradina Palatului, intinsa ca o pajiste, umbrita de arbori batrani si stufosi sub care sticlea apa unui havuz, adusa de la Golia. Celalalt gang, din stanga, ducea in curtea cu bucatarii, spalatorii si la grajdul cailor, croit macar pentru vreo 40 de trapasi, alaturi de care se aflau suri, bordeiul bivolitelor, stogurile de fan, ghetaria si uriasele stive de lemne. Una din cele mai impresionante gospodarii ale Iasului nu era ferita de intamplari dramatice. Strada din spatele curtii palatului (astazi Agatha Barsescu) purta numele Capitan Paun, in amintirea pompierului care a murit incercand sa scape de incendiu acareturile palatului.

Intreaga zidire, la parter si la etaj, era strabatuta de cate un culoar lung. Holul principal de intrare infatisa stalpii grosi de sustinere a tavanului, deasupra caruia se intindea imensul salon de dans, unde puteau „juca pe voie, pana la 500 de perechi dantuitoare”.

In camerele parterului locuiau rudele, nepotii si personalul de serviciu al Palatului. De jos, urca o scara maiestuoasa spre intrarea salonului de dans, situata vizavi de usa paraclisului. Peristilul (galeria interioara) astfel format era sustinut prin stalpi eleganti, imitand marmura si uniti prin balustrade de lemn.

Inzestrat, dupa gusturile timpului, cu rips de matase galbena, mobile de mahon, in stil „empire” din vremea lui Napoleon, policandre uriase si tricheluri aurite, salonul isi marea adancimea prin oglinzi inalte pana in tavan, ce inmulteau numarul dantuitorilor cuprinsi de iuresul valsurilor. Muzicantii aveau si ei locul lor, intr-o galerie, iar legatura cu saloanele din restul cladirii se facea prin doua usi laterale, in afara aceleia principale, de onoare, de la peristil si aceea care da in balcon.

Deschizand usa din dreapta se ajungea in salonul stapanei Maria Roznovanu (cocoana Marghiolita), inzestrat si acesta tot cu mobila „empire”. „Pe o consola intre feresti”, trona un ceasornic reprezentand „un castel medieval la poalele caruia ieseau din tuneluri doua trenuri care se incrucisau in sunetul unui vals nemtesc”. De pe pereti priveau chipurile in marime naturala ale marelui vistiernic Nicolae Roznovanu si a vistiernicesei, „opere scump platite artistului vienez Winterhalter”. In afara vizitelor intime, salonul ei putea adaposti mici serate, de 30 – 40 perechi, mai ales ca, dupa Unirea Principatelor si mutarea capitalei la Bucuresti, scazuse considerabil numarul vechilor boieri ieseni dornici de petrecere.

Marele salon gazduia concerte de binefacere, spectacole, precum cele ale iubitului actor Luchian (care prezenta aici cantonetele lui Alecsandri, gen Clevetici si Napoila) sau concertele domnisoarei Zoe Miclescu si doamnei Hariclea Hartulary, care avea sa devina „LaDiva Ilustra”, „Privighetoarea Carpatilor” – Hariclea Hartulary Darclee.

Peste coridor, usa in usa cu salonul Doamnei, se gasea sufrageria, intinsa si inzestrata cu o uriasa masa extensibila si un lung sir de scaune elegante.

Prin usa din stanga a marelui salon de dans se intra in apartamentul locuit, pana la moarte, de Anica Roznovanu, fosta Bogdan, a doua nevasta a lui Iordache Roznovanu, initiatorul palatului. Avea mobile din toate epocile, ca intr-o expozitie: „otomane, divanuri, canapele, berghere, jilturi Voltaire… scaune vieneze, in care te cufundai pana pe podele”. Prin 1861 isi mai pastra vechea infatisare.

Fiecare odaie era zugravita in alta culoare cu „vapsea de apa”: „ba verde cu chenarele rosii (culorile Roznovenestilor), ba liliachiu cu chenare galbene si alte modele”. Pictate deosebit, fiecare tavan „infatisa cate o scena mitologica ca de pilda: moartea lui Icar, Carul lui Apolon ori Venera – iesind din fundul marii cu patru cai buzis” . Ca regula estetica, marile erau in culoare cafeniu deschis cu alb – pentru a imita spuma valurilor – muntii erau vineti cu verde inchis, padurile si cerul albastre, caii verde deschis. „Tata Joe prezida Olimpul de pe tavanul cucoanei Anica, avand atarnat de buric policandrul aurit”, spune Dimitrie Moruzzi .

Incetul cu incetul, odata cu decesul stapanei Maria Roznovanu (in decembrie 1887), frumosul palat din Ulita Mare, a inceput sa-si piarda farmecul. Stapanul cel tanar, Neculai, mereu in criza financiara, l-a ipotecat la Societatea Creditul Urban pentru 200.000 lei, oferindu-l apoi Primariei drept „Ospel” comunal. Tranzactia a tratat-o primarul Vasile Pogor, Consiliul comunal acceptand cumpararea localului (cu 300.000 lei), in sedinta din 9 ianuarie 1891.

Vanzarea s-a perfectat la Tribunalul Iasi, Sectia a III-a (actul de autentificare nr. 1990, din 13 septembrie 1891). Pentru familie, instrainarea palatului de pe Ulita Mare avea sa aduca urmari nefaste si a intarit, in epoca, dar si mai tarziu parerea ca Roznovanii au fost urmariti de un groaznic blestem. La aproape trei luni dupa perfectarea vanzarii, la 18 decembrie 1891, fostul proprietar, Neculai (Nunuta) Roznovanu, in varsta doar de 49 de ani, a murit la Stanca Roznovanu. Acolo avea alt palat impresionant, care se spune ca l-a inspirat pe Carol I pentru constructia Pelesului. La Stanca Roznovanu Nunuta dusese mobilele de la Iasi, lasand Primariei, asa cum tratase, marele candelabru din salon, unele mobile „galbene” si Paraclisul cu mai tot ce avea in el, unele dintre podoabele sale si obiecte de pret fiind daruite bisericii stramosesti din Roznov.

Foto: noapteamuzeelor.ro