Acum: 3 °C
Astazi:
Max: 6 °C
Min: 1 °C
Maine:
Max: 6 °C
Min: -2 °C
STIRI LOCALE
La UMF Iasi s-au pus bazele unei cooperari pedagogice si stiintifice franco-romane in domeniul medicinei
Articol de Alexandra StefanescuUniversitatea de Medicina si Framacie “Grigore T. Popa”din Iasi a organizat un workshop, la care au participat atat reprezentantii institutiilor de invatamant superior din tara, cat si din strainatate. Invitatul special al evenimentului a fost Michel Legmann, actualul presedinte al Consiliului Ordinului Medicilor din Franta.
In cadrul acestui eveniment s-au pus bazele unei colaborari intreRomania si Franta in ceea ce priveste sistemul de invatamant superior. La dezbaterile de astazi a participat si ministrul educatiei, Daniel Funeriu.
Conform lui Legmann, o astfel de actiune ar fi necesara si benefica pentru ambele parti intrucat foarte multi absolventi ai universitatilor din tara noastra ajung sa lucreze in Franta si totodata multi studenti francezi urmeaza cursurile facultatilor de medicina din Romania.
"In ceea ce priveste invatamantul superior din Franta, avem o selectie foarte stricta in privinta parcursului studentilor. Adesea suntem acuzati ca am fi prea elitisti. In acest moment exista 1.800 de absolventi din Romania care sunt inscrisi in ordinele medicale din Franta", a declarat Legmann.
Reduceri & Promotii
Vezi Reduceri & PromotiiNewsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri zilnic via email