A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: imagejpeg(): Unable to open '/var/www/ro.cronicadeiasi/public_html/images/tmp/captcha/1716040621.0612.jpg' for writing: No space left on device

Filename: plugins/captcha_pi.php

Line Number: 924

Apa si canalizare la standarde europene in judetul Iasi, prin POS Mediu
ZODIAC LOCAL
Vremea in Iasi

Acum: 3 °C

Vremea in Iasi Astazi:  Max: 6 °C
 Min:  1 °C

Maine:  Max: 6 °C
 Min:  -2 °C

CURS VALUTAR
 

1 = LEI

 

STIRI LOCALE

SOCIAL
18-12-2012, ora 17:14

Apa si canalizare la standarde europene in judetul Iasi, prin POS Mediu

Articol de Madalina Irimia

„Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si canalizare in judetul Iasi” este proiectul prin care cea mai mare parte a locuitorilor judetului Iasi va beneficia de apa si canalizare la standarde europene. Acesta cuprinde 15 contracte de lucrari, se deruleaza pe o perioada de 61 de luni, incepand cu anul 2011 si are o valoare de aproximativ 590.490.000 lei, fara TVA. Proiectul este co-finantat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operational Sectorial Mediu si are ca obiectiv general imbunatatirea infrastructurii de apa si canalizare in judetul Iasi.

De la inceputul proiectului, s-a inregistrat un progres considerabil prin scoaterea la licitatie a tuturor celor 15 contracte, din care 11 au fost deja atribuite si sunt in desfasurare. Celelalte 4 contracte sunt in curs de evaluare a ofertelor si vor fi atribuite la inceputul anului urmator.

Un contract de lucrari a fost finalizat cu succes, in bugetul initial si cu o luna inainte de data stabilita in contract. Este vorba despre CL1 – „Modernizarea sistemului de alimentare cu apa in Municipiul Iasi (aductiuni)”. Iesenii beneficiaza deja de o apa mai buna, la standarde europene. De asemenea, pierderile din retea s-au redus semnificativ prin montarea magistralelor de aductiune noi.

Celelalte 10 contracte de lucrari aflate in desfasurare se deruleaza conform programului. In 2013 se va incheia executia la urmatoarele contracte:

- Contractul de Lucrari nr. 2 – „Modernizarea sistemului de alimentare cu apa in municipiul Iasi (Bazine Sorogari)” in data de 23 iulie 2013

- Contractul de Lucrari nr. 5 – „Modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in Holboca” in data de 5 august 2013

- Contractul de Lucrari nr. 6 – „Modernizarea retelei de alimentare cu apa in orasul Iasi (inclusiv a conductelor de azbociment)” in data de 2 octombrie 2013

Finalizarea acestor Contracte de Lucrari va creste si mai mult securitatea si calitatea retelelor de alimentare cu apa si canalizare.

In cadrul acestui proiect este inclusa si modernizarea sistemului de management al apei. In acest sens s-a progresat considerabil prin dezvoltarea si actualizarea unui sistem special utilizat pentru a crea, stoca, analiza si prelucra informatii distribuite spatial printr-un proces computerizat. De asemenea, se lucreaza la implementarea unui sistem care sa permita posibilitatea studierii retelelor de apa si canalizare in diverse situatii de functionare si a unui sistem de masura si control pentru monitorizarea acestora. Astfel, prin implementarea si utilizarea acestor instrumente suplimentare, vor rezulta urmatoarele beneficii: numarul redus de avarii la conductele din retea, un timp de interventie mult mai scurt pentru rezolvarea problemelor precum si o mai buna stabilizare a presiunii si debitului apei distribuite in retea.

S-a demarat revizuirea si actualizarea Master Planului, documentatie care va defini un program de investitii pe termen mediu si lung si care va permite aplicarea pentru obtinerea unei noi finantari prin programul POS Mediu II pentru perioada 2013 - 2020.

     
Urmareste CronicadeIasi pe FACEBOOK!
 
Comentarii (0)  
Comentariul tau:
 

Toate campurile sunt obligatorii